Sub semnul corbului

(Arashi)

Se spune ca un om isi poate alege bataliile. Cateodata, insa, o batalie alege un om si nu ii da drumul pana cand fie el, fie dusmanii lui pier, stingadu-i focul din suflet. Eu sunt prins intr-o asemenea batalie si am jurat ca nu eu sunt cel care va pieri. Se spune de asemenea ca ingerii sunt cei care cad intotdeauna primii dar nu se sufla o vorba despre cei pe care ii lasa in urma. Va pot eu spune ce se intampla cu cei atinsi de ingeri atunci cand ingerii dispari. Se prefac in demoni.

Numele meu... numele nu conteaza. Am adoptat un altul si este acesta care va infiora pe oricare dintre cei care il sustin pe Imparat, oricine ar fi ei. Vina si nevinovatia au fost totuna pentru Imparat, de ce ar fi vreo deosebire intre ele pentru mine, un om de rand?

Nu mi-am dorit niciodata sa pun piciorul pe Calea Dragonului. Am fost insa impins sa aleg acest drum intr-o noapte si tot ce a urmat apoi m-au determinat sa imbratisez, dintre toti, pe Dragonul Focului. A fost noaptea in care mi-am vazut viata redusa la un morman de cenusa - tot ce aveam si tot ce iubeam. Ma intorceam acasa din Hefei - cativa din noi calatorisera acolo pentru a vinde bunuri si a cumpara altele in schimb. Insa ceea ce ne astepta la intoarcere nu a fost nici rasetele copiilor nostri si nici imbratisarile sotiilor.

Imaginile care mi-au ramas pe veci intiparite in minte din acea noapte sunt putine, dar pline de cruzime si ele sunt ceea ce ma impinge mai departe. Se pare ca acea intamplare era pretul platit de satul nostru pentru ascunderea unui fugar. Nu stiu cine era, ce facuse si daca intr-adevar l-a adapostit cineva din sat, sau cine a fost acela. Nici unul din aceste lucruri nu au contat pentru soldatii care arsesera pana la temelii satul cu o seara in urma, ucigand locuitorii care le-au stat in cale. Si nici unul din aceste lucruri nu a contat nici pentru mine.

Pentru multa vreme, am sezut in cenusa fierbinte. In aer atarna inca duhoarea de lemn si carne arsa, iar deasupra plutea un nor gros de fum rau-prevestitor. Trupele imperiale erau deja departe, in cine stie ce alta misiune. Unii sateni cautau bunuri ce mai puteau fi salvate, in timp ce altii reuseau sa regaseasca rude care scapasera in padure. Eu sedeam si nu faceam nimic, nu mancam nimic si nu beam nimic. La un moment dat, cred ca nu mai stiam nici cine sunt. Singurul gand care imi trecea mereu si mereu prin minte era care parte din cenusa fusese caminul meu si care parte sotia si copiii.

Incet, odata cu lasarea noptii, cenusa a inceput sa se racoreasca in aerul rece. Insa eu nu. Durerea care ma cufundase in amorteala incepuse sa faca loc unui sentiment nou. O furie arzatoare incepu sa se intalte incet inauntrul meu si inca si mai incet - un tel, teribil ca si cele ce mi se intamplasera.

Am parasit satul in aceeasi noapte, fara vreun cuvant sau vreo privire in urma. Ultima amintire pe care o am despre el este croncanitul corbilor care pluteau deasupra sa si care m-a urmarit adanc in noapte, desi e posibil sa fi fost doar imaginatia mea. Ma simteam la fel de posomorat si intunecat ca penajul acelor pasari ale zeilor sinistri, si la fel de apasator ca soarta pe care o prevesteau. Astfel am lepadat si ultima ramasita din cel care am fost candva - numele. In acea noapte am renascut - nu din pantecul unei femei, ci din durere si manie si mi-am ales un nume care sa mi se potriveasca: Suflet de Corb.

Am ramas credincios juramantului din acea noapte. Voi trece sub tacere anii care au urmat, usile care mi s-au trantit in fata si cum am fost dat afara din cateva clanuri pentru purtarea mea nestapanita, caci nu acei ani m-au facut cel care sunt astazi. Singurul loc unde am fost binevenit cu tot cu ura mea pentru Imparat si tot ceea ce insemna el a fost fortareata Demonilor Celesti. Acesta, mai degraba decat indemanarea mea in a manui armele, a fost motivul pentru care m-au primit in randurile lor. Eram pur si simplu o unealta convenabila, stiu acest lucru. O arma pe care doreau sa o ascuta pentru ca apoi sa o atinteasca asupra Imparatului, Clanurilor Albe sau oricui altcuiva li s-ar fi pus impotriva.

Pentru multi ani, am fost asadar antrenat ca soldat de infanterie in armata Demonilor Ceresti, unul menit sa loveasca in primele randuri, caci nu imi pasa daca traiam sau muream. Singura mea grija era ca sabia mea sa gaseasca tinte cat mai multe. Totusi, cumva supravietuiam de fiecare data, pentru a indura din nou o desertaciune pe jumatate dureroasa, pe jumatate amortita, pana la urmatoarea batalie, cand descatusam un nou val de manie. Am continuat asa pana in ziua cand am fost chemat la Xiao Zhuiyang. Il vazusem adesea, insa nu vorbisem niciodata cu el, caci era Instructorul Demonilor Furtunii, trupele de elita ale Demonilor Ceresti, conjuratori de flacari care semanau moartea de la distanta doar cu puterea mintii.

Nu a rostit nici un cuvant, ci mi-a facut semn sa il urmez la terenul de antrenament. Odata ajunsi, mi-a cerut sa ma cufund in meditatie si sa imi golesc mintea, asa cum fusesem invatat sa fac inainte de batalii. Si asa cum se intampla de fiecare data cand faceam acest lucru, am inceput sa simt in maini cenusa fierbinte si sa miros fumul in timp ce in urechi imi rasuna croncanit de corbi. Nici nu mi-am dat seama cand am tasnit in picioare, cu sabia trasa, invaluita de acum in flacari. Demonul Furtunii doar a zambit, mi-a luat arma din mana si mi-a cerut sa imi dau jos armura. Mi-a intins in schimb niste vesminte simple, usoare, din panza neagra.

- Tu, fiule, nu esti facut sa manuiesti otelul. Cel care te-a trimis in regimentul Demonilor Insangerati nu era in toate mintile. Din aceasta zi, eu sunt invatatorul tau, si singurul maestru in fata caruia raspunzi. Du-te la Lordul Sufletelor Intunecate, Ochi-de-Vipera. Spune-i ca eu te-am trimis. Va stii el ce sa faca. Dupa ce s-a savarsit, intoarce-te la mine.

Am facut ceea ce mi s-a cerut. Nu stiu ce anume mi-a facut Ochi-de-Vipera. Am simtit un fel de negura coborand asupra mea, nu - in min, un soi de nor de uitare. Dintr-o data, armele imi pareau niste unelte greoaie si stangace, insa flacarile care s-au intaltat in interiorul meu nu m-au lasat sa poposesc prea mult asupra acestui gand. Slabit, m-am impleticit inapoi la terenul de antrenament la Xiao Zhuiyang. Abia atunci mi-a explicat ca tocmai trecusem printr-o purificare a chakre-lor, eliberandu-ma de tot antrenamentul meu anterior si deschizandu-mi in schimb o noua cale. Sub indrumarea sa, am invatat atunci un nou mod de a-mi stapani forta vietii, chi-ul, mai potrivit pentru un Demon al Furtunii. Caci aceasta este ceea ce devenisem. Maestrul Xiao Zhuiyang recunoscuse focul care ardea in mine si felul prost cum era gestionat pe campul de lupta. Nu aveam nevoie de sabie pentru a lupta. Daca invatam sa il stapanesc, acel foc urma sa imi fie singura arma.

Au trecut ani de atunci. Imaginile sunt insa la fel de proaspete si acum, in timp ce sed in Campiile Insangerate, golindu-mi mintea de orice alt gand in afara de arderea focului. Cand ma simt pregatit sa il descatusez, ma ridic de pe jos si imi inalt privirle. Ca de obicei, corbi rotesc in inalturile cerului. Stiu ca astazi ii asteapta un ospat. Sub privirile lor panditoare, pasesc in cap deschis, in timp ce o minge de foc mi se formeaza deja in maini.

Se spune ca ingerii sunt cei care cad intotdeauna primii. Eu pot sa va spun ce se intampla de cei atinsi de ingeri atunci cand ingerii dispari. Se prefac in demoni. Asa sa fie.

Buddha cu Fata Visatoare

(Arashi)


Zixia Dong, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni


Celesta Batrana se opreste o clipa din povestit pentru a se uita la tinerele invatacele care sed in tacere in jurul ei. Sase fete tinere care se uita la ea cu ochii mari de mirare. Totusi, au fost atent alese dintre multele care au venit la portile clanului Floarea Sacra si in fiecare din ele se poate vedea o scanteie din Doamna Haosului insasi, in prima din cele trei forme de manifestare ale ei: tanara fecioara. Celesta Batrana tuseste, o tuse seaca de femeie batrana pentru a-si drege vocea, inainte de a relua firul povestirii:

- A fost apoi intampinata de Fachang, Varstnicul clanului Shaolin, si a ingenuncheat inaintea lui, rugand sa fie primita. Fachang i-a ascultat povestea, i-a observat marea indemanare si i-a oferit o binecuvantare si o scuza, pentru ca nu poate permite unei femei sa treaca de porti, nici macar uneia atat de inzestrate ca ea.

-Dar Imparatul ma va ucide! a spus ea. Unde este faimoasa indurare Shaolin? La aceasta el a raspuns:

- Indurarea mea, copila, nu este atat de vasta ca si karma care te apasa. Cu aceste cuvinte s-a inclinat si a inchis portile templului.

Prinsa intre un om rau care vroia sa o aiba sau sa o ucida, si un presupus om bun care i-a refuzat refugiul in ciuda inzestrarii ei doar pentru ca era femeie, Sura Mahu a jurat ca va supravietui si va schimba lumea. A ucis primul calugar pe care l-a intalnit in cale si i-a furat robele. S-a ras in cap si a coborat din nou muntele deghizata. A trecut chiar pe sub nasul patrulelor Demonului Celest fara a fi observata. Odata aflata in siguranta, Sura Mahu a fondat propriul ei clan, ordinul Florii Sacre.



Campiile Insangerate, al zecelea an al Razboiului celor Noua Dragoni

Razboiul a bantuit de zece ani lungi si grei, semanand boli, foamete si moarte prin Tinut. Lipsa de armonie atingea viata fiecarui barbat, femeie si copil si era evident ca indiferent cine avea sa castige Razboiul, era posibil ca Tinutul sa nu isi poata niciodata reveni pe deplin la viata. Cerurile s-au deschis si au plans pentru oamenii de rand. Pe buzelele tuturor se regasea cate o rugaciune catre zei cunoscuti sau ascunsi sa incheie Razboiul. Raspunsul lor a venit sub infatisarea unui vagabond cu trecut nestiut si viitor imposibil de aflat. Si totusi, el a reusit sa convinga fiecare din cele noua factiuni implicate in razboi sa trimita un emisar, un Dragon, in pustiul cunoscut sub numele de Campiile Insangerate. La sosire, au fost obligati prin magie sa se dueleze intre ei. Toti care pierdeau sau piereau trebuiau sa se retraga din lume impreuna cu clanul lor si sa renunte la orice batalii viitoare.

Calugarul Necuviincios al Shaolin si Sura Mahu, Doamna Haosului a Florii Sacre au pasit inainte. Dusmania dintre clanurile celor doi avea radacini adanci. In timp ce Shaolinii isi inchideau portile oricarei femei, oricat de inzestrate, Florile Sacre incercau sa razbune mii de ani de umilinte invatandu-si adeptele tehnici subtile dar mortale, care se bazau mai degraba pe viteza si seductie decat pe forta. Toiagul calugarului se invartea cu viteza ametitoare, desi se parea ca loveste mai mult pamantul decat adversarul iar cateodata un pumnal rosu ca sangele ii contra loviturile in incercarea de a-si gasi drum intre coastele sale. Insa nici unul din cei doi Dragoni nu parea a iesi in curand castigator.

Incet incet se lasa inserarea iar ceilalti Dragoni pot vedea prea putin din ceea ce se intampla in cercul lor, unde calugarul si floarea se lupta de ore bune, parand a-si fi adversari pe masura. Amandoi au obosit, sunt acoperiti de vanatai si zgarieturi dar nici unul ranit incat sa cedeze lupta. In timp ce soarele apune de-a bunelea, Sura Mahu reuseste sa mai cresteze o taietura pe pieptul calugarului, taind panza robei si margelele pentru matanii si... inca ceva. O mica amuleta cade in praful de la picioarele celor doi cu lantisorul taiat - doi serpi violeti ingemanati.

Ce cauta o amuleta descantata a Florii Sacre in posesia unui calugar Shaolin? Pentru ca ele nu pot fi furate, nici macar de pe un cadavru. Trebuie date de bunavoie pentru a nu se preface in praf... Pentru un moment, Sura Mahu se opreste dezorientata. Se dovedeste a fi o greseala fatala, deoarece o lovitura puternica de toiag o arunca la pamant, scotandu-i tot aerul din piept. "Fii blestemata, catea... de doua, de trei ori blestemata. Fie sa traiesti in continuare in tradarea ta, inversunata, imbatranita si ofilita si pe veci legata de javra asta". Atat mai apuca sa sufle in tarana, scuipand sange.



Valea Mortii de Miazazi din Zhengzhou, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni

Un grup de aventurieri s-a adunat pe pod. Sunt obositi si vindecatorii se ocupa de raniti, dar aerul din jur vibreaza de entuziasm. Sabii, toiege, spade, manusi sunt verificate si ajustate. Se ofera binecuvantari, se ridica rugaciuni. Cativa au inceput sa mediteze pentru a-si reface energia vitala, altii pur si simplu se odihnesc. Patru zile indelungate au luptat pentru fiecare bucatica de drum parcursa in Valea Mortii, croindu-si drum printre sute de spadasini, confucianisti, uriasi si flori de fier - luptatoare deprinse a-si omori adversarii cu lame otravite. Iar acum, iata-i ajunsi. Au adunat trei descuietori magice de la cei rapusi dintre clanurile ratacitoare si au ajuns la pot, acolo unde nici cei care le-au atinut pana acum calea nu indraznesc sa se aventureze.

In fata lor se intalta un craniu urias - poarta rau prevestitoare pe care doreau sa o deschida. Dincolo de ea, se spune, asteapta Stapanul Vaii Morii de Miazazi, Meng Mian. Nimeni nu stie cine este, si putini sunt cei care indraznesc sa il provoace. Este stiut ca odata a fost un discipol al Clanurilor Albe, dar acum a devenit o bruta salbatica si insetata de sange. Se spune ca isi rapune dusmanii cu tehnici mortale de kung fu, dar o palarie ca cea pe care o poarta calugarii shaolin ii ascunde mereu fata, astfel incat doar un zambet senin se poate vedea pe fata sa. De aici i s-a tras porecla de "Buddha cu fata visatoare".

Dupa ce masoara din priviri pe toti membri grupului, conducatorul se apropie de poarta. Incet, scoate cele trei descuietori si le aseaza in cate o nisa a craniului. S-a savarsit. S-au legat sa incerce sa il rapuna pe Stapanul Vaii, insa daca vor reusi sau vor pieri... aceasta este Alegerea Sortii.



Templul Shaolin in Song Shan, chiar dupa terminarea Razboiului celor Noua Dragoni

Fachang, Varstnicul Shaolin, tine o fila de pergament. Mainile ii tremura, la fel si buza de sus. Arareori s-a pierdut Varstnicul cu firea astfel. Un al doilea pergament se afla pe masuta de langa el, purtand pecetea Vagabondului, insa nu era necesara marturia acestuia pentru a confirma autenticitatea scrisorii pe care o tinea. Dragonul Shaolinului cunoscut sub numele de Calugarul Necuviincios i-a fost invatacel inca din copilarie si ii cunoaste prea bine scrisul. Degetele i-au inceput sa se joace cu mataniile din poala sa care au insotit scrisorile, dar el abia observa. Iar si iar citeste scrisoare fostului sau elev. Fost, intr-adevar, pentru ca nu era semnata Faxian - numele sau de clan, ci Guangxian, iar mataniile cu care se jucau degetele Varstnicului erau ale sale.

Din ambele scrisori reiesea ca Doamna Haosului fusese invisa de catre Calugarul Necuviincios in duel, dar ca acesta refuzase sa lupte in continuare, abandonandu-si insarcinarea data de Varstnic si renuntand la clan. Desi motivul nu era clar, parea a avea legatura cu o membra a clanului Floarea Sacra a carei amuleta se parea ca o purtase Faxian pe durata primului sau duel. Daca vreunul din cei doi supravietuise si unde anume se aflau daca era asa, nu se stia.

O lacrima singuratica se prelinse pe obrazul Varstnicului Fachang.

- Vai tie, baiete... vai tie, ca ti-ai legat soarta de o asemenea femeie inselatoare, neglijandu-ti toata invatatura. Nu mai esti decat un discipol cazut si cu atat mai periculos cu cat ai deprins invatatura aici. Vai tie si celor ai caror ghinion ii va scoate in calea ta si a celei careia ti-a inlantuit simturile, sopti el inainte de a se cufunda in rugaciune.

Catre dimineata, arunca ambele scrisori precum si margelele de matanii in focul din vatra. Nu trebuia sa mai stie nimeni de caderea baiatului caruia candva ii zambise Buddha.



Satul Wuan in Zhengzhou, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni

Un cersetor in zdrente intra in sat, venind dinspre miazazi. Pare sa fi ratacit zile intregi fara apa, hrana sau chiar somn. Garzile au incercat sa il opreasca, dar el s-a agatat de unul din soldati urland "Este femeie! Este femeie!". Unul din soldati a decis sa il duca la Xinmen Xianji, doctorul de la clinica din Wuan, deoarece omul parea in mod clar sa aiba fierbinteala. Trecea cu iuteala de la lacrimi la un ras isteric, apoi plangea din nou. In timp ce doctorul ii amesteca o potiune, incerca sa ii afle povestea.

Se parea ca strainul facea parte dintr-un grup de discipoli ai Clanurilor Albe care incercasera sa il infranga pe Stapanul Vaii Mortii de Miazazi. Toti erau maestri in artele martiala predate de clanurile lor care se hotarasca sa il provoace pe cel supranumit Buddha cu fata visatoare. Se pare ca incercarea la care au fost supusi a fost mai grea decat se asteptasera insa. Chiar si in barlogul sau, drumul era aparat de viermi-de-pamant demonici, uriasi, arcasi cu sageti otravite si orbi dementi care au luptat feroce sa-l apare. Chiar daca nu ar fi fost asa, au fost cu totii otraviti de aerul fetid din temnita si in aceste conditii, Stapanul Vaii aproape ca s-a dovedit un adversar de neinvins. Astfel au fost foarte usurati cand acesta a cazut intr-un final si au inceput sa caute un drum de iesire.

Totusi, in timp ce se apropiau de porti, pulberea in care se prabusise Stapanul s-a ridicat in aer si a format un trup nou. Purta inca vesmintele unui maestru shaolin, dar spre surprinderea tuturor s-a dovedit a fi o femeie - si un adversar mortal. Cersetorul in zdrente era singurul supravietuitor al grupului. Culesese o deschizatoare din cele scapate de femeie cand s-a prabusit din nou in praf si a reusit cu ajutorul ei sa scape cumva din teminta inainte ca otrava din aer sa isi ceara pretul.

Nu stia si nici nu dorea sa stie ce s-a intamplat in barlog dupa iesirea lui, dar presupunea ca, asa cum Stapanul revenise dupa aparenta sa infrangere prima data, putea sa revina iar si iar...

- Este femeie!, a adaugat el si a inceput sa rada isteric inainte ca potiunea administrata de doctor sa isi faca intr-un tarziu efectul si sa se cufunde intr-un somn adanc si tamaduitor.

Blogger Template by Blogcrowds