Razbunarea Tigrului

Intunericul invaluia inca Poteca de Miazazi din Zhengzhou. Desi era luna plina, lumina arar trecea printre norii desi si grei, iar zorii nu erau mai mult decat o schimbare de nuanta a cerului care mai mult se ghicea decat se vedea in est. Ghemuita la marginea drumului se gasea o figura in haine negre. Ajunsese deja de ceva vreme. O haita de leoparzi negri incercase un atac, dar strainul ii lovise pe cativa, cu ghearele manusilor despicandu-le gatlejurile iar haita se retrasese, considerand mai intelept sa il lase in pace.

Vazand ca nu il vor mai deranja, se asezase la marginea drumului si se cufundase in meditatie. Felul cum o facuse il trada ca discipol al clanului Wu Tang, chiar daca purta negru in locul vesmintelor albastre pe care de obicei le afisau cu mandrie cei din Wu Tang.

Trecusera cateva ore de la sosirea sa si un bobocel nestiutor s-ar fi putut intreba ce cauta strainul acolo, aparent in mijlocul pustietatii, intr-o noapte friguroasa. Incet-incet, totul trecu de la albastru si negru adanc la nuante de gri si in geana de lumina care incepea sa se iveasca odata cu zorile se putea distinge ca barbatul avea doar un singur ochi. Cicatricea unei taieturi adanci ii brazda obrazul drept si el nu facea nimic sa o ascunda.

Intr-adevar, nu era nimeni altul decat tanarul Adept Wu Tang cunoscut de colegii de clan drept Arashi Tora, Tigrul Furtunii. Pana in acea zi nimeni, nici macar cei trei prieteni pe care si-i facuse in randurile Wu Tang, nu ii cunostea numele adevarat sau trecutul. Vorbea arar despre lucruri petrecute inainte de noaptea in care fusese gasit ranit exact in aceeasi regiune in care se afla acum. Iar cand o facea, nu era niciodata de natura sa dezvaluie mai multe despre identitatea sa.

Zilele intremarii sale au fost lungi si le petrecuse studiind invataturile clanului, citind suluri nesfarsite de pergament care documentau istoria clanului sau a Tinutului insusi, sau in compania vindecatoarei sale, Leandine. Intrarea sa in randurile clanului venise ca o urmare fireasca iar cand sosise apoi vremea sa isi aleaga un rol intre egalii sai, rostise doar doua cuvine si nimeni nu a putut sa ii schimbe alegerea: Tigru Alb.

Boboceii trebuie sa stie ca discipolii Wu Tang pot alege intre patru roluri diferite, dupa indemanarea si inclinatia lor si cu incuviintarea Varstnicului si ca fiecare dintre aceste roluri poarta numele unui Animal Ceresc cinstit in arta Feng Shui. Manuitorii de spade sunt razboinicii clanului, cei care i-au adus faima, si sunt cunoscuti drept Dragonii Albastri. Maestrii Chi Kung sunt cunoscuti drept Testoasele Negre, in timp ce Vindecatorii clanului, cei care pot leciu ranitii si ajuta pe oricine prin stapanirea lor asupra Artelor Intaririi poarta numele Phoenixului Rosu. Iar pe urma, sunt cei care aleg sa se antreneze in toate aceste discipline. Ei nu se ridica la nivelul de maestrie al nici unuia din celalalte roluri, insa invata cate ceva din fiecare, se pot afirma in lupta, invata sa stapaneasca energiile chi kung in moduri ucigatoare si isi pot vindeca si intari eficient aliatii. Cunoscuti drept hibrizi, ei poarta dintre Animalele Celeste numele Tigrului Alb.

Astfel se facu ca Arashi isi alesese Calea Dragonului ca Tigru Alb, ramanand credincios numelui sau si pasi pe aceasta cale in compania Leandinei precum si a altor doi prieteni - un razboinic numit Bloom si un hibrid pe nume Marsyas. Astfel ajunsese sa atinga al saselea cheng in rangul de Inaltarea Luminii. Fusese adesea prevenit de camarazii sai mai experimentati sa stea departe de cateva creaturi periculoase care bantuiau in provincie, intrucat nivelul sau de antrenament nu ii permitea inca sa se masoare cu ele. Aceste creaturi aveau o constitutie robusta uimitoare si rezistau celor mai puternice lovituri ale unui razboinic. Unele dintre ele aveau atacuri care puteau cauza sangerari grave sau care inlantuiau inamicii paralizandu-i. Si totusi...

Se despartise devreme de prietenii sai in ziua precedenta si venise in satucul Lushan. De la spiterul Testoasa Divina, care ajutase candva la salvarea lui, cumparase leacuri facute din plante care ajutau la oprirea sangerari, iar odata cu caderea noptii pornise. Nu avea prea des obiceiul de a urma sfaturi. Asculta, incuviinta din cap, invata ce era de invatat, apoi facea cum il taia capul.

Totusi de aceasta data avea un motiv personal sa ignore avertismentele. Creatura fioroasa pe care planuise sa o astepte era cunoscuta in intreg tinutul Zhengzhou drept Regele Lup Sangeriu - un lup sangeriu imens, cu gheare ucigator de ascutite, colti pe masura si un guler de blana alba zburlita care ii dadea o infatisare amenintatoare. Era o bestie de felul celei care aproape il omorase cu cativa ani in urma. Fusese norocos sa scape doar cu un ochi lipsa si o cicatrice pe fata si stia acest lucru. Totusi, zorile care se apropiau il gasira asteptand in apropierea barlogului bestiei.

Arashi se ridica cu o miscare fluida, pregatindu-se de lupta. Leoparzii devenisera nelinistiti. Traversa poteca si inainta incet pe delusorul de langa drum. Deodata, un marait gros si amenintator se rostogoli prin aerul rece al diminetii. Pentru cateva secunde se gasi in imposibilitatea de a misca, in timp ce ceva ca o minge uriasa de blana roscata se rostogoli prin aer. Apoi vartejul se opri si pentru o clipa orice miscare ingheta. Arashi se uita direct in ochii de flacari ai Regelui Lup Sangeriu, care il privea. Daca acei ochi ar fi apartinut unui om, ar fi spus ca erau plini de ura. Isi scutura capul pentru a a-si alunga din minte teama care il cuprinsese brusc. Amintirile legate de intalnirea sa precedenta cu acest monstru nu erau dintre cele mai placute, dar nu isi putea permite sa aiba indoieli.

Incepu ceva ca un dans salbatic, pe sunetul maraitului si in ritm de otel. Labe si manusi cu gheare deopotriva despicau aerul in cautarea unui grumaz, reflectand primele raze rosii ale soarelui. Arashi isi aminti toate avertismentele prietenilor. Prin cateva taieturi in haine incepuse sa sangereze si trebuia sa foloseasca fiecare clipa de respiro pentru a lua din pastilele Testoasei Divine si a potoli sangerarea, incercand sa isi vindece ranile. Insa nici pastilele, nici vindecarile sale nu potoleau durerea arzatoare pe care i-o provoca ranile lasate de lup, in special atunci cand se regasea iar inlantuit de pamant.

Dupe minute lungi de lupta, incepu sa alerge in Pas Usor, schimband brusc directia pentru a induce in eroare bestia. In spatele unor tufisuri se opri pentru a-si ingriji mai bine ranile si pentru a-si potoli respiratia gafaita cu tehnici de meditare. Dar nu isi putea permite acest lux pentru multa vreme. Nu atata timp cat bestia ranita mai era in viata.

Ceea ce isi propusese se dovedea mai dificil decat isi inchipuise, dar cand se intoarse la lupta, incepu un soi de rutina. Miscarile fluide pe care le invatase de la maestrii sai Wu Tang nu doar imitau curgerea constanta a apei, ca mai toate practicile Wu Tang, dar ii permiteau sa continuie sa loveasca bestia chiar si cand aceasta il inlantuia. Lovitura, fenta, vindecare, lovitura, fenta, vindecare, lovitura, fenta, vindecare... era ca o mantra care isi potrivise ritmul cu cel al luptei, dand o frumusete stranie salbaticiei dezlantuite a acelui dans mortal. Soarele se ridicase de pe acum deasupra orizontului, luminand fasiile de ceata care se ridicau iar privelistea il imbarbata pe Arashi. Atacurile lupului nu slabisera nici o clipa, dar devenise limpede ca nu mai avea mult suflu. Macinandu-l rabdator si constant, asa cum apa macina pietrele, era acum sigur ca va reusi sa il biruie.

Urmatoarea data cand lua o pauza pentru a medita se gasea scaldat in lumina unei dimineti reci de toamna, alaturi de trupul neinsufletit al imensei bestii roscate. Si in ciuda tuturor invataturilor primite, nu isi putu stapani un sentiment de mandrie. Nu, nu ar fi trebuit sa se strecoare singur pana aici pentru aceasta vanatoare. Dar reusise, singur, bazandu-se doar pe propriile puteri. Incet, un ranjet ii aparu pe fata, luminand seriozitatea pe care i-o dadea de obicei cicatricea.

Se apleca si mangaie aproape cu drag blana acum moale a lupului. Il invatase o lectie importanta. In timp ce se pregatea sa plece, observa o lucire pe jos. Culese ceva din iarba inrouata si lasa sa ii scape un strigat de mirare. Tinea pentru prima data in mana o picatura imensa, perfecta de sange cristalizat... dar stia ca nu era altceva decat o pretioasa Esenta de Sange. Dupa o privire plina de recunostinta catre bestia pe care tocmai o rapusese, mai lua una din pastiele Testoasei Divine si se indrepta spre sat.

Blogger Template by Blogcrowds