Jocul în limba română

9 Dragons a fost lansat şi în limba română. Linkul direct către site-ul în limba română, care va fi - sper - îmbogăţit în materie de conţinut este http://9dragons.acclaim.com/romanian/. Doritorii pot vedea acolo cateva clipuri cu trailere şi gameplay, au posibilitatea de a descărca clientul pentru joc şi link direct la secţiunea în limba română a forumului.

Demon invesmantat in cenusiu

motto:

I met the demon on a summer's day -
Her name was Lily Anne was what she said.
She was standing there alone, waiting for the fall.

[...]
Only sorcerers of death remains,
Only shadowed ones as some would say
And the night that sings to me of Lily Anne the grey.



Pe atunci, lumea era inca in regula, sau asa i se parea. Acum totul parea lipsit de speranta.

Pe atunci, mama si tata erau in viata si aveau grija de ea. Acum sunt morti.

Si probabil cel mai important pentru ea, pe atunci fratele ei ii era alaturi iar ei ii aparea ca un erou din vremuri apuse care o ocrotea de tot raul (in persoana batranei de la care furase prune). Acum... trebuia sa isi poarte singura de grija.

Afara se auzeau de departe clinchetul metalului care intalnea metal si tipetele ascutite ale celorlalte invatacele. Isi scutura nemultumita capul. Prostutele acelea nu se gandeau la nimic altceva decat la lupta cat era ziulica de lunga. Chiar daca erau orele lor libere de dupa-amiaza, tot se fugareau fluturand roti si pumnale de antrenament. Cu un oftat, apuca iar pensula de scris si incepu sa astearna caractere pe un nou pergament. Era un exercitiu bun pentru ceea ce invatase la orele de caligrafie dar si o metoda de a se tine departe de gainile acelea putine la minte.

“Scriu aceste randuri pentru a ma tine singura sub observatie. Incerc acuma sa traiesc visul lui, caci nu stiu ce s-a intamplat cu el iar visul acesta nu merita sa moara. Ce ironie totusi ca incep acest jurnal in calitate de discipola a Florii Sacre, cu un nume nou. Surorile au spus ca trebuie sa imi las trecutul in urma in intregime si lepadarea de nume face parte din acest ritual.

Ceea ce ele nu stiu, este ca in alegerea mea m-am legat si mai strans de ceea care sunt si de numele fratelui meu. Am ales sa mi se spuna Arashi Shinji, A Doua Credincioasa a Furtunii. Pe cand eram copii, fratelui meu i se spunea Arashi, Furtunosul, din cauza temperamentului sau. In calitate de sora mai mica si in incercarea de a-i calca pe urme, mi s-a parut potrivit numele.

Ultima data cand l-am vazut, venise langa patul meu tarziu in noapte, ma sarutase pe frunte si isi luase ramas-bun. Stiam ca e nevoit sa plece, daca era sa scape cu viata. Sa ii spui in fata unui Stapan al Sufletului dintre Demonii Ceresti ca pentru tine cel mai mare erou este dragonul pierdut al Wu Tang, Lingyun, nu este un lucru intelept; cu atat mai putin cand Stapanul Sufletului este clientul unei taverne din orasul neutru Hefei, iar tu lucrezi ca ajutor de ospatar si nu ai nici o idee despre kung fu. Sper din toata inima ca a gasit un sanctuar sigur si ca poate isi duce la indeplinire visul, desi nu am auzit niciodata vreo veste."

Fata se lasa pe spate cu un oftat si isi maseaza muschii incordati ai umerilor. Nu e obisnuita inca cu scrisul caligrafic, dar caracterele ei stangace incep sa arate mai bine. Insa a pastra pergamentele curate si fara pete de cerneala este aproape la fel de obositor ca pastrarea pozitiei dificile de meditatie pe care a invatat-o recent sau antrenamentele zilnice la terenurile de kung fu. Inmoaie cu hotarare pensula in cerneala si mai adauga niste randuri inainte de a incheia pe ziua de azi.

“Stiu ca trebuie sa imi gasesc propriu loc in Tinut. Si mai stiu de asemenea ca pentru a cuceri un asemenea loc, este important sa ma alatur unui clan si totusi am amanat aceasta decizie cat am putut de mult. Totusi cele ce sunt scrise sa se petreaca se vor petrece, indiferent de dorintele noastre. Puteri nebanuite de noi ne indreapta pasii spre calea pe care trebuie sa o urmam. Motivul pentru care scriu aceste randuri sunt evenimentele neobisnuite care m-au facut sa ma adapostesc in Floarea Sacra."

Razbunarea Tigrului

Intunericul invaluia inca Poteca de Miazazi din Zhengzhou. Desi era luna plina, lumina arar trecea printre norii desi si grei, iar zorii nu erau mai mult decat o schimbare de nuanta a cerului care mai mult se ghicea decat se vedea in est. Ghemuita la marginea drumului se gasea o figura in haine negre. Ajunsese deja de ceva vreme. O haita de leoparzi negri incercase un atac, dar strainul ii lovise pe cativa, cu ghearele manusilor despicandu-le gatlejurile iar haita se retrasese, considerand mai intelept sa il lase in pace.

Vazand ca nu il vor mai deranja, se asezase la marginea drumului si se cufundase in meditatie. Felul cum o facuse il trada ca discipol al clanului Wu Tang, chiar daca purta negru in locul vesmintelor albastre pe care de obicei le afisau cu mandrie cei din Wu Tang.

Trecusera cateva ore de la sosirea sa si un bobocel nestiutor s-ar fi putut intreba ce cauta strainul acolo, aparent in mijlocul pustietatii, intr-o noapte friguroasa. Incet-incet, totul trecu de la albastru si negru adanc la nuante de gri si in geana de lumina care incepea sa se iveasca odata cu zorile se putea distinge ca barbatul avea doar un singur ochi. Cicatricea unei taieturi adanci ii brazda obrazul drept si el nu facea nimic sa o ascunda.

Intr-adevar, nu era nimeni altul decat tanarul Adept Wu Tang cunoscut de colegii de clan drept Arashi Tora, Tigrul Furtunii. Pana in acea zi nimeni, nici macar cei trei prieteni pe care si-i facuse in randurile Wu Tang, nu ii cunostea numele adevarat sau trecutul. Vorbea arar despre lucruri petrecute inainte de noaptea in care fusese gasit ranit exact in aceeasi regiune in care se afla acum. Iar cand o facea, nu era niciodata de natura sa dezvaluie mai multe despre identitatea sa.

Zilele intremarii sale au fost lungi si le petrecuse studiind invataturile clanului, citind suluri nesfarsite de pergament care documentau istoria clanului sau a Tinutului insusi, sau in compania vindecatoarei sale, Leandine. Intrarea sa in randurile clanului venise ca o urmare fireasca iar cand sosise apoi vremea sa isi aleaga un rol intre egalii sai, rostise doar doua cuvine si nimeni nu a putut sa ii schimbe alegerea: Tigru Alb.

Boboceii trebuie sa stie ca discipolii Wu Tang pot alege intre patru roluri diferite, dupa indemanarea si inclinatia lor si cu incuviintarea Varstnicului si ca fiecare dintre aceste roluri poarta numele unui Animal Ceresc cinstit in arta Feng Shui. Manuitorii de spade sunt razboinicii clanului, cei care i-au adus faima, si sunt cunoscuti drept Dragonii Albastri. Maestrii Chi Kung sunt cunoscuti drept Testoasele Negre, in timp ce Vindecatorii clanului, cei care pot leciu ranitii si ajuta pe oricine prin stapanirea lor asupra Artelor Intaririi poarta numele Phoenixului Rosu. Iar pe urma, sunt cei care aleg sa se antreneze in toate aceste discipline. Ei nu se ridica la nivelul de maestrie al nici unuia din celalalte roluri, insa invata cate ceva din fiecare, se pot afirma in lupta, invata sa stapaneasca energiile chi kung in moduri ucigatoare si isi pot vindeca si intari eficient aliatii. Cunoscuti drept hibrizi, ei poarta dintre Animalele Celeste numele Tigrului Alb.

Astfel se facu ca Arashi isi alesese Calea Dragonului ca Tigru Alb, ramanand credincios numelui sau si pasi pe aceasta cale in compania Leandinei precum si a altor doi prieteni - un razboinic numit Bloom si un hibrid pe nume Marsyas. Astfel ajunsese sa atinga al saselea cheng in rangul de Inaltarea Luminii. Fusese adesea prevenit de camarazii sai mai experimentati sa stea departe de cateva creaturi periculoase care bantuiau in provincie, intrucat nivelul sau de antrenament nu ii permitea inca sa se masoare cu ele. Aceste creaturi aveau o constitutie robusta uimitoare si rezistau celor mai puternice lovituri ale unui razboinic. Unele dintre ele aveau atacuri care puteau cauza sangerari grave sau care inlantuiau inamicii paralizandu-i. Si totusi...

Se despartise devreme de prietenii sai in ziua precedenta si venise in satucul Lushan. De la spiterul Testoasa Divina, care ajutase candva la salvarea lui, cumparase leacuri facute din plante care ajutau la oprirea sangerari, iar odata cu caderea noptii pornise. Nu avea prea des obiceiul de a urma sfaturi. Asculta, incuviinta din cap, invata ce era de invatat, apoi facea cum il taia capul.

Totusi de aceasta data avea un motiv personal sa ignore avertismentele. Creatura fioroasa pe care planuise sa o astepte era cunoscuta in intreg tinutul Zhengzhou drept Regele Lup Sangeriu - un lup sangeriu imens, cu gheare ucigator de ascutite, colti pe masura si un guler de blana alba zburlita care ii dadea o infatisare amenintatoare. Era o bestie de felul celei care aproape il omorase cu cativa ani in urma. Fusese norocos sa scape doar cu un ochi lipsa si o cicatrice pe fata si stia acest lucru. Totusi, zorile care se apropiau il gasira asteptand in apropierea barlogului bestiei.

Arashi se ridica cu o miscare fluida, pregatindu-se de lupta. Leoparzii devenisera nelinistiti. Traversa poteca si inainta incet pe delusorul de langa drum. Deodata, un marait gros si amenintator se rostogoli prin aerul rece al diminetii. Pentru cateva secunde se gasi in imposibilitatea de a misca, in timp ce ceva ca o minge uriasa de blana roscata se rostogoli prin aer. Apoi vartejul se opri si pentru o clipa orice miscare ingheta. Arashi se uita direct in ochii de flacari ai Regelui Lup Sangeriu, care il privea. Daca acei ochi ar fi apartinut unui om, ar fi spus ca erau plini de ura. Isi scutura capul pentru a a-si alunga din minte teama care il cuprinsese brusc. Amintirile legate de intalnirea sa precedenta cu acest monstru nu erau dintre cele mai placute, dar nu isi putea permite sa aiba indoieli.

Incepu ceva ca un dans salbatic, pe sunetul maraitului si in ritm de otel. Labe si manusi cu gheare deopotriva despicau aerul in cautarea unui grumaz, reflectand primele raze rosii ale soarelui. Arashi isi aminti toate avertismentele prietenilor. Prin cateva taieturi in haine incepuse sa sangereze si trebuia sa foloseasca fiecare clipa de respiro pentru a lua din pastilele Testoasei Divine si a potoli sangerarea, incercand sa isi vindece ranile. Insa nici pastilele, nici vindecarile sale nu potoleau durerea arzatoare pe care i-o provoca ranile lasate de lup, in special atunci cand se regasea iar inlantuit de pamant.

Dupe minute lungi de lupta, incepu sa alerge in Pas Usor, schimband brusc directia pentru a induce in eroare bestia. In spatele unor tufisuri se opri pentru a-si ingriji mai bine ranile si pentru a-si potoli respiratia gafaita cu tehnici de meditare. Dar nu isi putea permite acest lux pentru multa vreme. Nu atata timp cat bestia ranita mai era in viata.

Ceea ce isi propusese se dovedea mai dificil decat isi inchipuise, dar cand se intoarse la lupta, incepu un soi de rutina. Miscarile fluide pe care le invatase de la maestrii sai Wu Tang nu doar imitau curgerea constanta a apei, ca mai toate practicile Wu Tang, dar ii permiteau sa continuie sa loveasca bestia chiar si cand aceasta il inlantuia. Lovitura, fenta, vindecare, lovitura, fenta, vindecare, lovitura, fenta, vindecare... era ca o mantra care isi potrivise ritmul cu cel al luptei, dand o frumusete stranie salbaticiei dezlantuite a acelui dans mortal. Soarele se ridicase de pe acum deasupra orizontului, luminand fasiile de ceata care se ridicau iar privelistea il imbarbata pe Arashi. Atacurile lupului nu slabisera nici o clipa, dar devenise limpede ca nu mai avea mult suflu. Macinandu-l rabdator si constant, asa cum apa macina pietrele, era acum sigur ca va reusi sa il biruie.

Urmatoarea data cand lua o pauza pentru a medita se gasea scaldat in lumina unei dimineti reci de toamna, alaturi de trupul neinsufletit al imensei bestii roscate. Si in ciuda tuturor invataturilor primite, nu isi putu stapani un sentiment de mandrie. Nu, nu ar fi trebuit sa se strecoare singur pana aici pentru aceasta vanatoare. Dar reusise, singur, bazandu-se doar pe propriile puteri. Incet, un ranjet ii aparu pe fata, luminand seriozitatea pe care i-o dadea de obicei cicatricea.

Se apleca si mangaie aproape cu drag blana acum moale a lupului. Il invatase o lectie importanta. In timp ce se pregatea sa plece, observa o lucire pe jos. Culese ceva din iarba inrouata si lasa sa ii scape un strigat de mirare. Tinea pentru prima data in mana o picatura imensa, perfecta de sange cristalizat... dar stia ca nu era altceva decat o pretioasa Esenta de Sange. Dupa o privire plina de recunostinta catre bestia pe care tocmai o rapusese, mai lua una din pastiele Testoasei Divine si se indrepta spre sat.

Sub semnul corbului

(Arashi)

Se spune ca un om isi poate alege bataliile. Cateodata, insa, o batalie alege un om si nu ii da drumul pana cand fie el, fie dusmanii lui pier, stingadu-i focul din suflet. Eu sunt prins intr-o asemenea batalie si am jurat ca nu eu sunt cel care va pieri. Se spune de asemenea ca ingerii sunt cei care cad intotdeauna primii dar nu se sufla o vorba despre cei pe care ii lasa in urma. Va pot eu spune ce se intampla cu cei atinsi de ingeri atunci cand ingerii dispari. Se prefac in demoni.

Numele meu... numele nu conteaza. Am adoptat un altul si este acesta care va infiora pe oricare dintre cei care il sustin pe Imparat, oricine ar fi ei. Vina si nevinovatia au fost totuna pentru Imparat, de ce ar fi vreo deosebire intre ele pentru mine, un om de rand?

Nu mi-am dorit niciodata sa pun piciorul pe Calea Dragonului. Am fost insa impins sa aleg acest drum intr-o noapte si tot ce a urmat apoi m-au determinat sa imbratisez, dintre toti, pe Dragonul Focului. A fost noaptea in care mi-am vazut viata redusa la un morman de cenusa - tot ce aveam si tot ce iubeam. Ma intorceam acasa din Hefei - cativa din noi calatorisera acolo pentru a vinde bunuri si a cumpara altele in schimb. Insa ceea ce ne astepta la intoarcere nu a fost nici rasetele copiilor nostri si nici imbratisarile sotiilor.

Imaginile care mi-au ramas pe veci intiparite in minte din acea noapte sunt putine, dar pline de cruzime si ele sunt ceea ce ma impinge mai departe. Se pare ca acea intamplare era pretul platit de satul nostru pentru ascunderea unui fugar. Nu stiu cine era, ce facuse si daca intr-adevar l-a adapostit cineva din sat, sau cine a fost acela. Nici unul din aceste lucruri nu au contat pentru soldatii care arsesera pana la temelii satul cu o seara in urma, ucigand locuitorii care le-au stat in cale. Si nici unul din aceste lucruri nu a contat nici pentru mine.

Pentru multa vreme, am sezut in cenusa fierbinte. In aer atarna inca duhoarea de lemn si carne arsa, iar deasupra plutea un nor gros de fum rau-prevestitor. Trupele imperiale erau deja departe, in cine stie ce alta misiune. Unii sateni cautau bunuri ce mai puteau fi salvate, in timp ce altii reuseau sa regaseasca rude care scapasera in padure. Eu sedeam si nu faceam nimic, nu mancam nimic si nu beam nimic. La un moment dat, cred ca nu mai stiam nici cine sunt. Singurul gand care imi trecea mereu si mereu prin minte era care parte din cenusa fusese caminul meu si care parte sotia si copiii.

Incet, odata cu lasarea noptii, cenusa a inceput sa se racoreasca in aerul rece. Insa eu nu. Durerea care ma cufundase in amorteala incepuse sa faca loc unui sentiment nou. O furie arzatoare incepu sa se intalte incet inauntrul meu si inca si mai incet - un tel, teribil ca si cele ce mi se intamplasera.

Am parasit satul in aceeasi noapte, fara vreun cuvant sau vreo privire in urma. Ultima amintire pe care o am despre el este croncanitul corbilor care pluteau deasupra sa si care m-a urmarit adanc in noapte, desi e posibil sa fi fost doar imaginatia mea. Ma simteam la fel de posomorat si intunecat ca penajul acelor pasari ale zeilor sinistri, si la fel de apasator ca soarta pe care o prevesteau. Astfel am lepadat si ultima ramasita din cel care am fost candva - numele. In acea noapte am renascut - nu din pantecul unei femei, ci din durere si manie si mi-am ales un nume care sa mi se potriveasca: Suflet de Corb.

Am ramas credincios juramantului din acea noapte. Voi trece sub tacere anii care au urmat, usile care mi s-au trantit in fata si cum am fost dat afara din cateva clanuri pentru purtarea mea nestapanita, caci nu acei ani m-au facut cel care sunt astazi. Singurul loc unde am fost binevenit cu tot cu ura mea pentru Imparat si tot ceea ce insemna el a fost fortareata Demonilor Celesti. Acesta, mai degraba decat indemanarea mea in a manui armele, a fost motivul pentru care m-au primit in randurile lor. Eram pur si simplu o unealta convenabila, stiu acest lucru. O arma pe care doreau sa o ascuta pentru ca apoi sa o atinteasca asupra Imparatului, Clanurilor Albe sau oricui altcuiva li s-ar fi pus impotriva.

Pentru multi ani, am fost asadar antrenat ca soldat de infanterie in armata Demonilor Ceresti, unul menit sa loveasca in primele randuri, caci nu imi pasa daca traiam sau muream. Singura mea grija era ca sabia mea sa gaseasca tinte cat mai multe. Totusi, cumva supravietuiam de fiecare data, pentru a indura din nou o desertaciune pe jumatate dureroasa, pe jumatate amortita, pana la urmatoarea batalie, cand descatusam un nou val de manie. Am continuat asa pana in ziua cand am fost chemat la Xiao Zhuiyang. Il vazusem adesea, insa nu vorbisem niciodata cu el, caci era Instructorul Demonilor Furtunii, trupele de elita ale Demonilor Ceresti, conjuratori de flacari care semanau moartea de la distanta doar cu puterea mintii.

Nu a rostit nici un cuvant, ci mi-a facut semn sa il urmez la terenul de antrenament. Odata ajunsi, mi-a cerut sa ma cufund in meditatie si sa imi golesc mintea, asa cum fusesem invatat sa fac inainte de batalii. Si asa cum se intampla de fiecare data cand faceam acest lucru, am inceput sa simt in maini cenusa fierbinte si sa miros fumul in timp ce in urechi imi rasuna croncanit de corbi. Nici nu mi-am dat seama cand am tasnit in picioare, cu sabia trasa, invaluita de acum in flacari. Demonul Furtunii doar a zambit, mi-a luat arma din mana si mi-a cerut sa imi dau jos armura. Mi-a intins in schimb niste vesminte simple, usoare, din panza neagra.

- Tu, fiule, nu esti facut sa manuiesti otelul. Cel care te-a trimis in regimentul Demonilor Insangerati nu era in toate mintile. Din aceasta zi, eu sunt invatatorul tau, si singurul maestru in fata caruia raspunzi. Du-te la Lordul Sufletelor Intunecate, Ochi-de-Vipera. Spune-i ca eu te-am trimis. Va stii el ce sa faca. Dupa ce s-a savarsit, intoarce-te la mine.

Am facut ceea ce mi s-a cerut. Nu stiu ce anume mi-a facut Ochi-de-Vipera. Am simtit un fel de negura coborand asupra mea, nu - in min, un soi de nor de uitare. Dintr-o data, armele imi pareau niste unelte greoaie si stangace, insa flacarile care s-au intaltat in interiorul meu nu m-au lasat sa poposesc prea mult asupra acestui gand. Slabit, m-am impleticit inapoi la terenul de antrenament la Xiao Zhuiyang. Abia atunci mi-a explicat ca tocmai trecusem printr-o purificare a chakre-lor, eliberandu-ma de tot antrenamentul meu anterior si deschizandu-mi in schimb o noua cale. Sub indrumarea sa, am invatat atunci un nou mod de a-mi stapani forta vietii, chi-ul, mai potrivit pentru un Demon al Furtunii. Caci aceasta este ceea ce devenisem. Maestrul Xiao Zhuiyang recunoscuse focul care ardea in mine si felul prost cum era gestionat pe campul de lupta. Nu aveam nevoie de sabie pentru a lupta. Daca invatam sa il stapanesc, acel foc urma sa imi fie singura arma.

Au trecut ani de atunci. Imaginile sunt insa la fel de proaspete si acum, in timp ce sed in Campiile Insangerate, golindu-mi mintea de orice alt gand in afara de arderea focului. Cand ma simt pregatit sa il descatusez, ma ridic de pe jos si imi inalt privirle. Ca de obicei, corbi rotesc in inalturile cerului. Stiu ca astazi ii asteapta un ospat. Sub privirile lor panditoare, pasesc in cap deschis, in timp ce o minge de foc mi se formeaza deja in maini.

Se spune ca ingerii sunt cei care cad intotdeauna primii. Eu pot sa va spun ce se intampla de cei atinsi de ingeri atunci cand ingerii dispari. Se prefac in demoni. Asa sa fie.

Buddha cu Fata Visatoare

(Arashi)


Zixia Dong, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni


Celesta Batrana se opreste o clipa din povestit pentru a se uita la tinerele invatacele care sed in tacere in jurul ei. Sase fete tinere care se uita la ea cu ochii mari de mirare. Totusi, au fost atent alese dintre multele care au venit la portile clanului Floarea Sacra si in fiecare din ele se poate vedea o scanteie din Doamna Haosului insasi, in prima din cele trei forme de manifestare ale ei: tanara fecioara. Celesta Batrana tuseste, o tuse seaca de femeie batrana pentru a-si drege vocea, inainte de a relua firul povestirii:

- A fost apoi intampinata de Fachang, Varstnicul clanului Shaolin, si a ingenuncheat inaintea lui, rugand sa fie primita. Fachang i-a ascultat povestea, i-a observat marea indemanare si i-a oferit o binecuvantare si o scuza, pentru ca nu poate permite unei femei sa treaca de porti, nici macar uneia atat de inzestrate ca ea.

-Dar Imparatul ma va ucide! a spus ea. Unde este faimoasa indurare Shaolin? La aceasta el a raspuns:

- Indurarea mea, copila, nu este atat de vasta ca si karma care te apasa. Cu aceste cuvinte s-a inclinat si a inchis portile templului.

Prinsa intre un om rau care vroia sa o aiba sau sa o ucida, si un presupus om bun care i-a refuzat refugiul in ciuda inzestrarii ei doar pentru ca era femeie, Sura Mahu a jurat ca va supravietui si va schimba lumea. A ucis primul calugar pe care l-a intalnit in cale si i-a furat robele. S-a ras in cap si a coborat din nou muntele deghizata. A trecut chiar pe sub nasul patrulelor Demonului Celest fara a fi observata. Odata aflata in siguranta, Sura Mahu a fondat propriul ei clan, ordinul Florii Sacre.



Campiile Insangerate, al zecelea an al Razboiului celor Noua Dragoni

Razboiul a bantuit de zece ani lungi si grei, semanand boli, foamete si moarte prin Tinut. Lipsa de armonie atingea viata fiecarui barbat, femeie si copil si era evident ca indiferent cine avea sa castige Razboiul, era posibil ca Tinutul sa nu isi poata niciodata reveni pe deplin la viata. Cerurile s-au deschis si au plans pentru oamenii de rand. Pe buzelele tuturor se regasea cate o rugaciune catre zei cunoscuti sau ascunsi sa incheie Razboiul. Raspunsul lor a venit sub infatisarea unui vagabond cu trecut nestiut si viitor imposibil de aflat. Si totusi, el a reusit sa convinga fiecare din cele noua factiuni implicate in razboi sa trimita un emisar, un Dragon, in pustiul cunoscut sub numele de Campiile Insangerate. La sosire, au fost obligati prin magie sa se dueleze intre ei. Toti care pierdeau sau piereau trebuiau sa se retraga din lume impreuna cu clanul lor si sa renunte la orice batalii viitoare.

Calugarul Necuviincios al Shaolin si Sura Mahu, Doamna Haosului a Florii Sacre au pasit inainte. Dusmania dintre clanurile celor doi avea radacini adanci. In timp ce Shaolinii isi inchideau portile oricarei femei, oricat de inzestrate, Florile Sacre incercau sa razbune mii de ani de umilinte invatandu-si adeptele tehnici subtile dar mortale, care se bazau mai degraba pe viteza si seductie decat pe forta. Toiagul calugarului se invartea cu viteza ametitoare, desi se parea ca loveste mai mult pamantul decat adversarul iar cateodata un pumnal rosu ca sangele ii contra loviturile in incercarea de a-si gasi drum intre coastele sale. Insa nici unul din cei doi Dragoni nu parea a iesi in curand castigator.

Incet incet se lasa inserarea iar ceilalti Dragoni pot vedea prea putin din ceea ce se intampla in cercul lor, unde calugarul si floarea se lupta de ore bune, parand a-si fi adversari pe masura. Amandoi au obosit, sunt acoperiti de vanatai si zgarieturi dar nici unul ranit incat sa cedeze lupta. In timp ce soarele apune de-a bunelea, Sura Mahu reuseste sa mai cresteze o taietura pe pieptul calugarului, taind panza robei si margelele pentru matanii si... inca ceva. O mica amuleta cade in praful de la picioarele celor doi cu lantisorul taiat - doi serpi violeti ingemanati.

Ce cauta o amuleta descantata a Florii Sacre in posesia unui calugar Shaolin? Pentru ca ele nu pot fi furate, nici macar de pe un cadavru. Trebuie date de bunavoie pentru a nu se preface in praf... Pentru un moment, Sura Mahu se opreste dezorientata. Se dovedeste a fi o greseala fatala, deoarece o lovitura puternica de toiag o arunca la pamant, scotandu-i tot aerul din piept. "Fii blestemata, catea... de doua, de trei ori blestemata. Fie sa traiesti in continuare in tradarea ta, inversunata, imbatranita si ofilita si pe veci legata de javra asta". Atat mai apuca sa sufle in tarana, scuipand sange.



Valea Mortii de Miazazi din Zhengzhou, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni

Un grup de aventurieri s-a adunat pe pod. Sunt obositi si vindecatorii se ocupa de raniti, dar aerul din jur vibreaza de entuziasm. Sabii, toiege, spade, manusi sunt verificate si ajustate. Se ofera binecuvantari, se ridica rugaciuni. Cativa au inceput sa mediteze pentru a-si reface energia vitala, altii pur si simplu se odihnesc. Patru zile indelungate au luptat pentru fiecare bucatica de drum parcursa in Valea Mortii, croindu-si drum printre sute de spadasini, confucianisti, uriasi si flori de fier - luptatoare deprinse a-si omori adversarii cu lame otravite. Iar acum, iata-i ajunsi. Au adunat trei descuietori magice de la cei rapusi dintre clanurile ratacitoare si au ajuns la pot, acolo unde nici cei care le-au atinut pana acum calea nu indraznesc sa se aventureze.

In fata lor se intalta un craniu urias - poarta rau prevestitoare pe care doreau sa o deschida. Dincolo de ea, se spune, asteapta Stapanul Vaii Morii de Miazazi, Meng Mian. Nimeni nu stie cine este, si putini sunt cei care indraznesc sa il provoace. Este stiut ca odata a fost un discipol al Clanurilor Albe, dar acum a devenit o bruta salbatica si insetata de sange. Se spune ca isi rapune dusmanii cu tehnici mortale de kung fu, dar o palarie ca cea pe care o poarta calugarii shaolin ii ascunde mereu fata, astfel incat doar un zambet senin se poate vedea pe fata sa. De aici i s-a tras porecla de "Buddha cu fata visatoare".

Dupa ce masoara din priviri pe toti membri grupului, conducatorul se apropie de poarta. Incet, scoate cele trei descuietori si le aseaza in cate o nisa a craniului. S-a savarsit. S-au legat sa incerce sa il rapuna pe Stapanul Vaii, insa daca vor reusi sau vor pieri... aceasta este Alegerea Sortii.



Templul Shaolin in Song Shan, chiar dupa terminarea Razboiului celor Noua Dragoni

Fachang, Varstnicul Shaolin, tine o fila de pergament. Mainile ii tremura, la fel si buza de sus. Arareori s-a pierdut Varstnicul cu firea astfel. Un al doilea pergament se afla pe masuta de langa el, purtand pecetea Vagabondului, insa nu era necesara marturia acestuia pentru a confirma autenticitatea scrisorii pe care o tinea. Dragonul Shaolinului cunoscut sub numele de Calugarul Necuviincios i-a fost invatacel inca din copilarie si ii cunoaste prea bine scrisul. Degetele i-au inceput sa se joace cu mataniile din poala sa care au insotit scrisorile, dar el abia observa. Iar si iar citeste scrisoare fostului sau elev. Fost, intr-adevar, pentru ca nu era semnata Faxian - numele sau de clan, ci Guangxian, iar mataniile cu care se jucau degetele Varstnicului erau ale sale.

Din ambele scrisori reiesea ca Doamna Haosului fusese invisa de catre Calugarul Necuviincios in duel, dar ca acesta refuzase sa lupte in continuare, abandonandu-si insarcinarea data de Varstnic si renuntand la clan. Desi motivul nu era clar, parea a avea legatura cu o membra a clanului Floarea Sacra a carei amuleta se parea ca o purtase Faxian pe durata primului sau duel. Daca vreunul din cei doi supravietuise si unde anume se aflau daca era asa, nu se stia.

O lacrima singuratica se prelinse pe obrazul Varstnicului Fachang.

- Vai tie, baiete... vai tie, ca ti-ai legat soarta de o asemenea femeie inselatoare, neglijandu-ti toata invatatura. Nu mai esti decat un discipol cazut si cu atat mai periculos cu cat ai deprins invatatura aici. Vai tie si celor ai caror ghinion ii va scoate in calea ta si a celei careia ti-a inlantuit simturile, sopti el inainte de a se cufunda in rugaciune.

Catre dimineata, arunca ambele scrisori precum si margelele de matanii in focul din vatra. Nu trebuia sa mai stie nimeni de caderea baiatului caruia candva ii zambise Buddha.



Satul Wuan in Zhengzhou, 12 ani dupa Razboiul celor Noua Dragoni

Un cersetor in zdrente intra in sat, venind dinspre miazazi. Pare sa fi ratacit zile intregi fara apa, hrana sau chiar somn. Garzile au incercat sa il opreasca, dar el s-a agatat de unul din soldati urland "Este femeie! Este femeie!". Unul din soldati a decis sa il duca la Xinmen Xianji, doctorul de la clinica din Wuan, deoarece omul parea in mod clar sa aiba fierbinteala. Trecea cu iuteala de la lacrimi la un ras isteric, apoi plangea din nou. In timp ce doctorul ii amesteca o potiune, incerca sa ii afle povestea.

Se parea ca strainul facea parte dintr-un grup de discipoli ai Clanurilor Albe care incercasera sa il infranga pe Stapanul Vaii Mortii de Miazazi. Toti erau maestri in artele martiala predate de clanurile lor care se hotarasca sa il provoace pe cel supranumit Buddha cu fata visatoare. Se pare ca incercarea la care au fost supusi a fost mai grea decat se asteptasera insa. Chiar si in barlogul sau, drumul era aparat de viermi-de-pamant demonici, uriasi, arcasi cu sageti otravite si orbi dementi care au luptat feroce sa-l apare. Chiar daca nu ar fi fost asa, au fost cu totii otraviti de aerul fetid din temnita si in aceste conditii, Stapanul Vaii aproape ca s-a dovedit un adversar de neinvins. Astfel au fost foarte usurati cand acesta a cazut intr-un final si au inceput sa caute un drum de iesire.

Totusi, in timp ce se apropiau de porti, pulberea in care se prabusise Stapanul s-a ridicat in aer si a format un trup nou. Purta inca vesmintele unui maestru shaolin, dar spre surprinderea tuturor s-a dovedit a fi o femeie - si un adversar mortal. Cersetorul in zdrente era singurul supravietuitor al grupului. Culesese o deschizatoare din cele scapate de femeie cand s-a prabusit din nou in praf si a reusit cu ajutorul ei sa scape cumva din teminta inainte ca otrava din aer sa isi ceara pretul.

Nu stia si nici nu dorea sa stie ce s-a intamplat in barlog dupa iesirea lui, dar presupunea ca, asa cum Stapanul revenise dupa aparenta sa infrangere prima data, putea sa revina iar si iar...

- Este femeie!, a adaugat el si a inceput sa rada isteric inainte ca potiunea administrata de doctor sa isi faca intr-un tarziu efectul si sa se cufunde intr-un somn adanc si tamaduitor.

Nasterea Tigrului

(Arashi)

Furtuna inca banuita in Zhengzhou pe langa Trecatoarea de Mijloc. Turna cu galeata de ore bune si din cand in cand cate un fulger despica cerul. Inaltimile inconjuratoare aruncau tunetele inapoi indoit si era de parca Imparatul Tunetelor insusi ar fi scoborat din nou in Tinut, spumegand de furie.

Un barbat ranit zacea intr-o stare de semi-constienta printre niste stanci. Era tot a putut face pentru a se ascunde inainte sa isi piarda pentru prima data cunostinta. Asta, si sa spere ca ploaia va sterge urmele si va trimite inapoi in barlog bestia salbatica cunoscuta sub numele de Regele Lup Sangeriu si va tine la distanta discipolii clanului Demonului Celest.

Camasa ii era manjita cu propriul sange, dar chiar si asa era clar ca nu purta insemnele vreunuia din clanurile care se luptau pentru suprematie in tinut. Purta hainele simple si roase ale unui calator vagabond, de felul caruia mii calatoreau zilnic prin Tinut in incercarea de a-si fauri norocul. Scurta, dar aproape mortala sa intalnire cu Regele Lup Sangeriu nu lasase mai mult decat zdrente din ele - si din fata lui. O taietura plina de sange pe obrazul drept il costase un ochi si aproape si viata. In visele provocate de febra, dintii si ochii arzatori ai fiarei roscate se transformau din cand in cand in sabii invaluite in flacari. Cateodata i se parea ca vede pentru cateva momente un urias leopard negru cu un singur ochi, dar mai tarziu nu ar fi putut spune daca a auzit torsul felinei negre sau maraitul bestiei din cosmarul sau.

In starea aceasta l-au gasit cativa discipoli ai clanului Wu Tang cateva ore mai tarziu. Urmarisera pana aici leopardul cu un singur ochi la cererea maestrului lor, doar pentru a vedea uriasa pisica fugind si a gasi barbatul ranit intre stanci. Febra si pierderea sangelui il doborasera de acum de tot iar discipolii au fost nevoiti sa il care pana la in satucul apropiat, Lushan. Batranul doctor Testoasa Divina a clatinat din cap. Lushan era un satuc linistit. Chiar daca pe aici treceau discipolii tuturor clanurilor albe cand porneau pe Drumul Dragonului, nu era pregatit pentru a ingriji raniti in stare asa grava. Putinele momente de luciditate disparusera cu totul. Tot ce mormaia in somnul sau chinuit de febra era cuvantul "tigrul". Doctorul din Lushan nu a putut face altceva decat sa ii dea niste calendule pentru rani si sa ofere o targa improvizata discipolilor Wu Tang pentru a-l cara in satul Baiyun din Wu Tang Shan. Pentru ca avea nevoie de un discipol priceput in artele superioare ale vindecarii.

Astfel se face ca a ajuns in Wu Tang Shan si in grija lui Leandine, un Phoenix Rosu - vindecator al clanului Wu Tang. Iar in lunga perioada de convalescenta, discipolii i-au dat numele de Tigrul Furtunii, dupa circumstantele venirii sale in Wu Tang Shan.

Blogger Template by Blogcrowds